Dorina Bălan, şef birou, Catalogarea colecţiilor. Control de autoritate, Biblioteca Judeţeană „V. A. Urechia”, în articolul său, ne relatează despre importanța Conferinţei Internaţionale dedicate Principiilor de Catalogare, care a constat în crearea colaborării internaționale atât teoretic, cât și normativ, implementarea unor convenții și armonizarea principiilor de catalogare internaționale, prin preluarea lor în codurile și bibliografiile naționale și formularea criteriilor care stau la baza alegerii formei pentru numele compuse ale autorilor. Aceste principii au stat la baza elaborării tuturor codurilor naționale de catalogare.
Se împlinesc 60 de ani de când, prin Declarația inițială privind Principiile, s-au pus bazele standardizării internaționale în catalogare. Principiile de la Paris, așa cum sunt cunoscute de specialiști, au fost aprobate în cadrul Conferinţei Internaţionale dedicate Principiilor de Catalogare, convocată de FIAB/IFLA (Federația Internațională a Asociațiilor și Instituțiilor de Biblioteci) care s-a desfășurat între 9 și 18 octombrie 1961.
Teoretic, principalul motor al acestor principii a fost Seymour Lubetzky, căruia i s-a alăturat Eva Verona. Cei doi aveau o carieră în lumea biblioteconomică, ambii fiind catalogatori în biblioteca centrală a țărilor lor, bibliotecari prin educație, cu vaste cunoștințe de limbă străină ceea ce le-a permis să participe activ la elaborarea codurilor lor naționale de catalogare.
Shmaryahu (Seymour) Lubetzky a absolvit masterul în biblioteconomie la Universitatea din California și a devenit cunoscut lumii biblioteconomice făcând o prezentare la reuniunea anuală a American Library Association, din anul 1939, unde și-a expus ideile de îmbunătățire a catalogării. În 1943, se angajează la Biblioteca Congresului și elaborează, în anul 1949, „Regulile pentru catalogarea descriptivă” ale bibliotecii. Aceste reguli, împreună cu „Regulile și principiile de catalogare” din anul 1953, aprobate de Conferința Internațională privind Principiile de Catalogare din 1961, la Paris, rămân, cu mici excepții, baza Regulilor de catalogare anglo-americane, sistemul utilizat în majoritatea bibliotecilor de astăzi.
Cea de-a doua protagonistă, Eva Verona, a studiat matematica și fizica la Zagreb. În anul 1929, se angajează la Biblioteca Universității (astăzi Biblioteca Națională și Universitară) și la scurt timp, promovează examenul de bibliotecar, activând în diferite departamente ale bibliotecii. În 1950, a devenit preocupată de teoria cataloagelor alfabetice, tratarea lucrărilor anonime și colective și a formele numelor de persoane, în funcție de originea lor, publicând în acest sens o serie de studii în revistele de specialitate, ceea ce i-au adus recunoaștere la nivel național și internațional. Participarea ei, în 1954, la lucrările IFLA a avut drept urmare, numirea ca expert în Comitetul de organizare a Conferinței Internaționale privind Principiile de Catalogare, pregătite de IFLA. În acest sens, a elaborat documentele de lucru care au stat la baza principiilor de catalogare, acceptabile la nivel internațional.
Lucrările prezentate de Seymour Lubetzky şi Eva Verona au avut ca subiect intrările principale (titlul sau numele de autor) în cadrul ordonării în catalogul alfabetic al bibliotecii: „Principiile enunțate aici se aplică numai alegerii și formei titlurilor și a cuvintelor de intrare - adică la elementele principale care determină ordinea intrărilor”.
Introducerea formatelor standardizate de bibliotecă și implicit a cataloagelor online și a modalităților de căutare și regăsire de la distanță au necesitat, după mai mult de 50 de ani, adică în anul 2009, ca IFLA să creeze Declarația de principii internaționale de catalogare care a extins, înlocuit și completat scopul Principiilor de la Paris de la carte la toate tipurile de resurse și de la alegerea formei de intrare în catalog la aspecte legate de datele bibliografice și de autoritate existente în cataloagele bibliotecilor.
De asemenea, a fost corelată terminologia, au fost stabilite reguli ce trebuie introduse în codurile de catalogare pe plan internațional și recomandări pentru modalitățile de căutare și regăsire a informațiilor. Începând cu anul 2014, Declarația de Principii din 2009 intră în revizuire și actualizare și este publicată în 2016 o nouă Declarație de Principii Internaționale de Catalogare, care a suferit minore revizuiri în 2017 și o putem regăsi, tradusă și corectată în limba română, de către un colectiv de colege de la Biblioteca Națională și Asociația Bibliotecarilor din România, pe site-ul IFLA. Această ediție ia în considerare schimbarea tipurilor de utilizatori, accesul deschis, interoperabilitatea și accesibilitatea datelor și schimbarea semnificativă a comportamentului utilizatorilor în general. Actuala ediție consideră că aceste principii vor contribui la creșterea schimbului internațional de date bibliografice și de autoritate și vor ghida mai rapid catalogatorii în deciziile pe care le vor lua cu privire la datele introduse în catalog.
Polina Spînu, bibliotecar
Secţia Dezvoltarea resurselor informaţionale
UNDE SUNT NOILE GENERAŢII DE BIBLIOTECARI?
În articolul său Mircea Regneală ne relatează că, potrivit accepțiunii clasice, acceptată de mai multă vreme, o generație de bibliotecari durează în jur de 25 de ani. Dar să luăm în calcul precocitatea copiilor de astăzi, ea ar fi în jur de 15-20 de ani sau chiar mai puțin. Așadar, a defini generațiile numai după vârstă este incomplet și irelevant.
Autorul mediteză asupra întrebării „Pentru perioada veche avem sau nu generații de bibliotecari?” O primă generație ar fi dată de cei pregătiți în străinătate la centre importante de studii bibliologice și arhivistice: Nicolae Georgescu-Tistu, Ioachim Crăciun, Dan Simonescu, etc. Toți aceștia au condus biblioteci importante, ori au transmis cunoștințe biblioteconomice bibliotecarilor sau studenților. Generația următoare a fost a elevilor lui Tistu și Crăciun, din rândul cărora trebuie amintit în primul rând numele lui Mircea Tomescu, fost director al BCU din București.
A urmat o altă generație, reprezentată de studenți ai lui Mircea Tomescu, din perioada în care exista o secție de biblioteconomie în cadrul Universității din București. Numele cel mai cunoscut din rândul acelei generații este cel al lui Ion Stoica care, mai multe decenii, a încercat să ridice nivelul profesiei de bibliotecar la cerințele epocii.
Începând cu anul 1990, învățământul biblioteconomic a fost recreat, mai întâi la nivel de licență de patru ani, apoi și la nivel de colegiu și, mai târziu, și la nivel de doctorat.
Pentru a face o analiză asupra foștilor studenți, care au optat din capul locului pentru profesia de bibliotecar, vom lua în calcul generațiile de tineri stabilite de sociologi în categoriile X, Y și Z.
Generația X (cu vârste cuprinse între 40 și 55 de ani) este reprezentată de primele promoții, tineri născuți în comunism, în perioada de cumplită sărăcie, care au cunoscut frigul și foamea, provenind din familii modeste, serioși, dornici să-și facă o meserie, nu spectaculoasă, dar din care să poată trăi liniștiți.
Generația Y, cunoscută și sub numele de Millenials, spun sociologii, este formată din persoane care au astăzi între 28 și 39 de ani. Bibliotecarii din această generație nu au cunoscut ororile comunismului, sunt mai pragmatici și mai curajoși. În ciuda celor spuse de sociologi despre această generație, persoanele de sex feminin cu studii biblioteconomice nu se simt atrase de tehnologiile moderne, informatice, legate de stocarea, regăsirea și diseminarea informațiilor, aplicate în biblioteci, și atât de necesare profesiei, și nu manifestă niciun interes spre a și le însuși.
Generația Z, numită de sociologi „nativi digitali”, reprezintă pe cei care au acum vârsta de până la 27 ani. Ultimele generații de absolvenți ai facultății, numărul studenților este în continuă scădere, ajungând la sfârșitul anului la ceva peste două treimi. Primii care dezertează sunt băieții în căutare febrilă de locuri de muncă cât mai bănoase. Unii continuă să rămână ca studenți, deși nu dau decât rar pe la facultate, alții, cei mai mulți, nu rămân. Nu sunt preocupați dacă obțin sau nu licență. Deși știu că pot deveni nu doar bibliotecari, ci și experți în informație, solicitați de instituții române și străine, profesie de mare căutare în lume, cei mai mulți vor altceva.
Iată, așadar, o situație destul de neclară pentru absolvenții de studii de biblioteconomie care ar putea da alt curs domeniului, dacă ar fi ajutați să rămână în profesie, dacă s-ar ține seama că un curs postuniversitar nu poate avea niciodată valoarea pe care o are o facultate făcută la cursuri de zi. Este puțin probabil să vorbim de un reviriment biblioteconomic românesc prin cuprinderea în marile biblioteci a cadrelor tinere. Ce se va alege de biblioteconomia românească în următorul deceniu? E greu de răspuns.
Polina Spînu, bibliotecar
Secţia Dezvoltarea resurselor informaţionale
PERSONALITĂŢI DIN DOMENIILE ŞTIINŢEI CĂRŢII ŞI ŞTIINŢEI BIBLIOTECII ÎN PAGINILE REVISTEI „BIBLIOTECA” ÎN CEI 70 DE ANI DE APARIŢIE NEÎNTRERUPTĂ
Tîrziman, Elena. Personalităţi din domeniile ştiinţei cărţii şi ştiinţei bibliotecii în paginile revistei „Biblioteca” în cei 70 de ani de apariţie neîntreruptă / Elena Tîrziman, Maria Micle // Gânditori români în cultura universală. – Iaşi : Editura Universităţii Alexandru Ioan Cuza, 2020. – P. 205-222. – ISBN 978-606-714-601-1.
Acest articol include informaţii despre revista „Biblioteca”, care în 2018 a împlinit 70 de ani de existenţă. Cercetarea a fost prezentată în cadrul conferinţei „Gânditori români în cultura universală”, desfăşurată între anii 2017-2018, organizată de Departamentul de Formare pentru Carieră Didactică şi Ştiinţe Socio-Umane din cadrul Universităţii Politehnice din Bucureşti şi Institutului de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu Motru” al Academiei Române.
Autorii menţionează că lucrarea dată este un omagiu care evidenţiază evoluţia domeniului biblioteconomic românesc, folosind ca metodologie analiza de conţinut şi urmărind, în special, parcursul său tematic şi contribuţiile teoretice semnificative ale marilor bibliologi români.
Generaţii de bibliologi au contribuit la consolidarea domeniului biblioteconomic în România şi au folosit publicaţia ca spaţiu de informare şi de dezbateri profesionale.
Revista „Biblioteca” din iunie 1948 şi până în prezent, reprezintă un spaţiu de publicare, de informare, de dezbateri, de formare profesională. Parcurgând număr de număr al revistei, remarcăm preocuparea pentru actualizarea, modernizarea profesiei, teoretizarea activităţilor biblioteconomice, diseminarea bunelor practici în domeniu, colaborarea dintre biblioteci etc.
Istoria cărţii, bibliotecii şi tiparului reprezintă un subiect constant în paginile revistei de-a lungul celor 70 de ani de existenţă, constituind o oportunitate de prezentare a lucrărilor fundamentale ale patrimoniului scris românesc. Personalităţile recunoscute ca specialişti ai acestei tematici sunt: Dan Simionescu, Gheorghe Buluţă, Gabriel Ştrempel.
Personalităţi marcante ale domeniului biblioteconomiei româneşti reflectate în paginile revistei „Biblioteca” pot fi consideraţi: Mircea Tomescu, Corneliu Dima Drăgan, Barbu Theodorescu, Getta Elena Rally, Angela Popescu-Bradiceni, Mircea Regneală.
Se remarcă şi dimensiunea culturală a revistei. Patrimoniul cultural şi documentar românesc şi străin regăsit în colecţiile bibliotecilor, fiind prezentat publicului larg. Personalităţi importante, ca academicianul Virgil Cândea, matematicianul Grigore C. Moisil, istoricul literar Şerban Cioculescu, istoricul Alexandru Zub care semnează articole de referinţă.
Revista „Biblioteca” se adresează tuturor bibliotecilor din Sistemul Naţional de Biblioteci, şi rămâne în spaţiul publicistic profesional al bibliotecilor şi al instituţiilor info-documentare din România, un reper pentru toţi profesioniştii din domeniul cărţii şi informaţiei.
Irina Zalîgaeva, bibliotecar,
Secţia Dezvoltarea resurselor informaţionale
ROLUL BIBLIOGRAFIEI ÎN ACTIVITATEA DE CERCETARE
Drd. Corina Dovîncă, în articolul său Rolul bibliografiei în activitatea de cercetare relatează despre rolul unei bibliografii în realizarea unei lucrări, scopul descrierilor bibliografice, despre importanţa unui bibliotecar de referințe din bibliotecile universitare.
După părerea autorului, problema majoră în ziua de azi este scăderea numărului de utilizatori. Se înregistrează o scădere în realizare a referinţelor, cauzele acestei manifestări sunt şi de natură obiectivă (mai puţini studenţi în universitate, mulţi utilizatori se descurcă independent în accesarea resurselor electronice, dispunând de o cultură a informaţiei formată în bibliotecă.
Calitatea serviciilor este un proces continuu, influenţat necontenit de noi provocări sociale, ştiinţifice, tehnologice. Activitatea de bază a Oficiului de Referinţe este tranzacția de referințe şi formarea culturii informaţiei utilizatorilor. Tranzacția de referințe reprezintă asistenţa pe care o acordă bibliotecarii pornind de la nevoia de informare a utilizatorilor.
Bibliotecarul de referinţe stabileşte strategiile de căutare, identifică din cele mai concordante resurse ce pot fi folosite. În serviciile de referinţe sunt utilizate pe larg metode tradiţionale, virtuale cât şi îmbinate. Mai detaliat, despre activităţile pe care le efectuează bibliotecarii din oficiul de referinţe puteţi lectura în revista
Biblioteca.
Tatiana Pogrebneac, bibliograf
Oficiul Referinţe bibliografice
ОПЫТ СОЗДАНИЯ ЛИЧНОГО КАБИНЕТА СТУДЕНТА – ЛИЧНОЙ ЭЛЕКТРОННОЙ БИБЛИОТЕКИ В РГАУ-МСХА ИМ. К. А. ТИМИРЯЗЕВА
Григорьев, С. Г. Опыт создания личного кабинета студента – личной электронной библиотеки в РГАУ-МСХА им. К. А. Тимирязева / С. Г. Григорьев, Н. В. Дунаева, Ю. М. Царапкина [и др.] // Научные и технические библиотеки. – 2020. – Nr. 12. – P. 99-126.
Статья посвящена использованию электронно-библиотечной системы с помощью личного кабинета студента – личной электронной библиотеки. В связи с появлением большого потока информации и отсутствием у студентов критериев её отбора проблема использования информационных технологий для обеспечения обучающихся качественной учебной информацией выходит на первый план.
Статья знакомит с результатами разработки личной электронной библиотеки, обеспечивающей студентов учебным материалом в полном объёме, а также с исследованием эффективности использования личного кабинета в процессе обучения.
Авторы провели экспериментальную работу, состоящую из трёх модулей: базового, теоретического и интеллектуального, а также установили влияние личной электронной библиотеки на уровень учебной мотивации студентов и успеваемости. Результаты исследования показали, что личная электронная библиотека повышает учебную мотивацию студентов, положительно влияет на их успеваемость, повышая качество образования.
Практическая значимость работы заключается в создании личной электронной библиотеки студента на базе электронно-библиотечной системы РГАУ-МСХА им. «К. А. Тимирязева». Библиотека студента может использоваться при обучении студентов вуза.
Articolul este dedicat utilizării sistemului de bibliotecă electronică în care studenţii îşi pot deschide/crea cont personal - o bibliotecă electronică personală. În legătură cu apariția unui flux mare de informații și lipsa criteriilor de selecție a acestora în rândul studenților apare problema primordială a utilizării tehnologiilor informaționale pentru a selecta informații educaționale de înaltă calitate.
Articolul relevă rezultatele dezvoltării unei biblioteci electronice personale pe baza sistemului de bibliotecă electronică al RSAU – al Bibliotecii Academiei Agricole din Moscova „K. A. Timiryazev” care oferă studenţilor materiale educaționale și un studiu al eficacității utilizării unui cont personal în procesul de învățare.
Autorii prezintă rezultatele unei lucrări experimentale formată din trei module: de bază, teoretic și intelectual, stabilind, de asemenea, influența benefică a bibliotecii electronice personale asupra nivelului de învățare a studenţilor și a performanței academice. Rezultatele studiului demonstrează că o bibliotecă electronică personală crește motivația educațională a studenților şi are un efect pozitiv asupra performanței academice, îmbunătățind, astfel, calitatea educației.
Galina Belcovscaia, bibliotecar
Secţia de Relaţii cu publicul, Biroul Săli de împrumut
SURSELE DE INFORMARE CA TEMELIE DE REZISTENŢĂ A BIBLIOTECII
Osoianu, Vera. Sursele de informare ca temelie de rezistenţă a bibliotecilor / Vera Osoianu // Magazin Bibliologic. – 2020. – Nr. 1-2. – P. 56-60.
Articolul prezintă o analiză a resurselor informaționale disponibile în bibliotecile din Republica Moldova, din punct de vedere cantitativ, dar mai ales calitativ. Autorul abordează, de asemenea, și marca bibliotecii, încercând să explice de ce biblioteca este în continuare identificată cu cartea, în pofida investițiilor enorme care s-au făcut în ultimii ani în informatizare. Situația resurselor informaționale și dinamica acestora este prezentată în raport cu cadrul de reglementare în vigoare și forurile de profil internaționale.
Ultimii ani și chiar ultimele decenii au însemnat pentru domeniul biblioteconomic și știința informării o luptă continuă pentru supraviețuire. Biblioteca și bibliotecarul se află într-o permanentă căutare a identității. În încercarea de a ajusta activitatea bibliotecii exigențelor utilizatorilor, tehnologiilor în continuă dezvoltare și a asigura imaginea pozitivă a acesteia în comunitate, bibliotecarii s-au antrenat într-o goană dură după servicii sau activități de senzație. Însăși Federația Internațională a Asociațiilor de Bibliotecari și Biblioteci (IFLA) solicită, la un moment dat, bibliotecarilor să inițieze servicii despre care utilizatorii nici n-au visat că pot fi oferite de o bibliotecă.
Biblioteca este un serviciu public pe care autoritățile sunt datoare să-l ofere comunității. Aceasta este responsabilitatea decidenților pe segmentul cultură, cunoaștere și instruire, care constituie baza dezvoltării. Accesul la informație este un drept fundamental al omului, care trebuie respectat necondiționat. Prin însăși esența sa, biblioteca este un garant al protecției sociale şi al culturii. Pentru a rămâne în vizorul decidenților și a-și demonstra importanța în fața utilizatorilor, bibliotecile vor adopta și în viitor un șir tot mai larg de servicii nontradiționale, vor oferi spații pentru întâlniri, spații pentru discuții, pentru socializare etc. Dar cel mai importante dintre toate – rămân a fi, totuşi, spațiile pentru lectură. Fără carte și lectură, biblioteca va fi o entitate, dar nu bibliotecă.
Stela Covalciuc, bibliotecar
Secţia de Relaţii cu publicul, Biroul Săli de împrumut
BIBLIOTECA ȘI ÎNVĂŢĂMÂNTUL SUPERIOR
Coravu, Robert. Intermediarul difuz. Biblioteca universitară între cultura tiparului şi cultura digitală. Constanţa : Ex Ponto, 2012. ISBN 978-606-598-186-7.
În ultima jumătate de secol, bibliotecile s-au confruntat cu provocări majore, dar niciuna dintre ele nu a avut impactul generat de apariția și dezvoltarea Internetului, rețeaua globală de informații. Independența de suportul material şi de locul de stocare pe care informația și-a câștigat-o în era digitală a făcut ca însăși rațiunea de a exista a acestor instituții destinate conservării memoriei înregistrate a omenirii să fie pusă sub semnul întrebării.
Lucrarea lui Robert Coravu
Intermediarul difuz. Biblioteca universitară între cultura tiparului şi cultura digitală are la bază teza de doctorat cu tema Biblioteca universitară între cultura tiparului şi informaţia electronică (elaborată sub coordonarea prof. univ. dr. Mircea Regneală), în care sunt analizate transformările suportate și contextul în care evoluează bibliotecile universitare contemporane, instituţii purtătoare peste timp ale uneia dintre funcțiile fundamentale ale oricărei structuri infodocumentare: funcția educațională. Biblioteca universitară se găseşte, în prezent, la intersecţia a două tipuri de culturi: una seculară, tradiţională, cea a tiparului, în care instituţia bibliotecii ocupa un loc privilegiat şi una mult mai tânără, în formare, cultura digitală, în care biblioteca este doar unul dintre numeroşii furnizori de acces la informaţii şi documente.
Bibliotecile răspund uneia dintre nevoile fundamentale ale societăţii, aceea de a păstra şi de a transmite generaţiilor viitoare cunoştinţele dobândite de-a lungul timpului, înregistrate pe un suport durabil. Ele au avut întotdeauna (şi) un rol educativ, întrucât, aşa cum subliniază Mircea Regneală, „educaţia nu este altceva decât un proces social prin care moştenirea ştiinţifică, literară, artistică şi morală a societăţii este transmisă de la o generaţie la alta”.
De asemenea, această resursă informaţională descrie evoluţia bibliotecilor instituţiilor de învăţământ superior din România, starea actuală a acestor instituţii infodocumentare, prezintă serviciile, colecţiile, spaţiile şi utilizatorii, utilizarea resurselor tradiţionale şi a celor electronice.
Lilia Ucraineţ, bibliotecar,
Serviciul Dezvoltarea şi prelucrarea resurselor informaţionale
PATRIMONIUL CULTURAL – VALORIFICARE, PROMOVARE ŞI PROTECŢIE
Condraticova, Liliana. Fenomenul patrimoniului cultural în dezbateri internaționale la Chișinău / Liliana Condraticova, Nicoleta Vornicu // Akademos. – 2020. – Nr. 3. – P. 11-12.
Acest articol conţine informații de la Conferința Ştiințifică Internațională „Patrimoniul cultural de ieri – implicații în dezvoltarea societății durabile de mâine”, a II-a ediție, organizată on-line de către Academia de Științe a Moldovei, Secția Științe Sociale, Economice, Umanistice și Arte, în data de 22-23 septembrie 2020. Conferința și-a ținut lucrările la Academia de Științe a Moldovei, parteneri și de această dată fiind Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Universitatea de Stat din Moldova, Centrul Mitropolitan de Cercetări T.A.B.O.R., Iași, România, Biblioteca Națională a Republicii Moldova, Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iași, România, Institutul de Etnologie din Lvov, Academia Națională de Științe a Ucrainei.
Scopul Conferinței Ştiințifice Internaționale este de a transforma patrimoniul cultural în sursă de dezvoltare şi coeziune socială, precum și integrarea patrimoniului cultural în diverse sfere ale serviciilor publice.
Obiectivul principal a fost familiarizarea participanților (cercetători științifici, cadre didactice, studenți, masteranzi, arhitecți, restauratori) cu evaluarea şi integrarea standardelor şi instrumentelor pentru facilitarea includerii şi sprijinirii autorităţilor care au sarcina de a formula politici şi strategii în domeniul culturii, sprijinirea formulării unor reglementări coerente de sistem şi studierea impactului acestor măsuri la nivel local şi naţional.
Autorii, Liliana Condraticova, doctor habilitat în studiul artelor și culturologie, doctor habilitat în istorie, Academia de Științe a Moldovei şi Nicoleta Vornicu, doctor habilitat în arte vizuale, Centrul de Cercetări T.A.B.O.R., Iași, în acest articol, prezintă conceptul de patrimoniu care vine din necesitatea omului și a societății de a identifica, promova și valorifica cele mai importante creații ale înțelepciunii umane, discutat în cadrul Conferinței.
Lucrările conferinței au fost dedicate Zilelor Europene ale Patrimoniului, sărbătorite tradițional la finele lui septembrie, în cele 50 de țări semnatare ale Convenției Culturale Europene (1954). În anul 2020, la inițiativa comună a Comisiei Europene și a Uniunii Europene, Zilele Europene ale Patrimoniului s-au desfășurat sub genericul „Patrimoniul și educația”, aspecte regăsite, cu plenitudine, în comunicările susținute de participanți.
Cele 115 comunicări ştiințifice din domeniul artelor vizuale și audiovizuale, istorie, etnologie, filologie au fost prezentate de 109 cadre didactice, manageri de instituții în gestiunea cărora se află mai multe obiecte și piese de patrimoniu, muzeografi, restauratori, doctoranzi, masteranzi.
Subliniind impactul științific, social, educațional, economic al evenimentului și totalizând problemele actuale pe marginea patrimoniului cultural, discutate în cadrul conferinței internaționale, concluzionăm că patrimoniul cultural contează nu doar pentru Europa, ci este important în primul rând pentru fiecare dintre noi, ca persoană, societate, stat.
În cadrul evenimentului a fost lansat un film de promovare a conferinței științifice și a patrimoniului cultural, lucrările conferinței fiind disponibile
aici.
Misiunea noastră a bibliotecarilor, a cercetătorilor e să valorificăm patrimoniul naţional şi universal prin discuţii şi activităţi, doar aşa îi putem prelungi existența. Biblioteca Ştiinţifică USARB, zilnic, demonstrează necesitatea şi importanța cunoașterii vieții culturale ce oglindesc trecutul, pentru a putea, astfel, valorifica bogăția culturală a prezentului în monografii, studii, manuale, ghiduri, enciclopedii, atlase, tratate, publicaţii seriale etc.
Promovarea valorilor culturale reprezintă una din cele mai importante activități, care contribuie la cunoaşterea trecutului şi a patrimoniului cultural, o moștenire care trebuie valorificată, protejată și transmisă urmașilor.
Elena Cristian, şef serviciu,
Serviciul Dezvoltarea şi prelucrarea resurselor informaţionale
РЕПОЗИТОРИИ ОТКРЫТОГО ДОСТУПА: ФУНКЦИИ И ТЕНДЕНЦИИ РАЗВИТИЯ
Засурский, И. И., Соколова, Д. В., Трищенко, Н. Д. Репозитории открытого доступа: функции и тенденции развития / И. И. Засурский, Д. В. Соколова, Н. Д. Трищенко // Научные и технические библиотеки. – 2020. – Nr.9. – P. 121-142.
В статье авторы пишут об репозиториях открытого доступа, которые являются неотъемлемой частью инфраструктуры открытой науки. Они обеспечивают доступность и находимость результатов научных исследований. На основе структурного анализа репозиториев различных типов выделены основные функции данных платформ, их особенности, а также тенденции развития.
Выборка включает 11 репозиториев, среди которых как институционные и тематические проекты, так и платформы широкого профиля. Основная функция репозиториев – резервное хранение произведений. Со временем возрастает роль этих сервисов как «регистраторов» приоритета публикации. Все проекты объединяет наличие премодерации, а также довольно внимательное отношение к метаданным и их чистоте. Только один из репозиториев берёт плату за размещение материалов, доходную часть бюджета составляют (в различных комбинациях) спонсорские средства, пожертвования, реклама, дополнительные платные сервисы.
Возможности социального взаимодействия достаточно ограничены: ни комментирование, ни тем более рецензирование не являются встроенными функциями рассмотренных проектов. Коллективная работа над рукописью также не предусмотрена. Авторы выделяют такие тенденции развития репозиториев, как увеличение разнообразия форматов и типов произведений, которыми обмениваются учёные, а также повышение значения некоммерческих проектов для инфраструктуры научной коммуникации.
În acest articol, autorii scriu despre repozitoriile cu acces deschis care fac parte integrantă din infrastructura ştiinţei deschise. Acestea asigură disponibilitatea și regăsirea ulterioară a rezultatelor cercetării. Pe baza analizei structurale a diferitelor tipuri de repozitorii, sunt evidențiate funcțiile, caracteristicile și tendințele de dezvoltare ale acestor platforme.
Cercetarea s-a realizat în baza cercetării a 11 repozitorii, inclusiv proiecte instituționale și tematice, precum și platforme cu un profil larg. Funcția principală a repozitoriilor este stocarea şi arhivarea lucrărilor. De-a lungul timpului, rolul acestor servicii ca „editori” ai priorității de publicare a crescut. Toate proiectele sunt disponibile, monitorizate, se ţine cont de metadate și precizia lor. Doar unul dintre repozitorii acceptă plata pentru plasarea materialelor, partea de venituri este din buget (în diverse combinații), fonduri de sponsorizare, donații, publicitate, servicii suplimentare plătite.
Posibilitățile de interacțiune socială sunt destul de limitate: nici comentariile, nici măcar revizuirea, nu sunt funcții încorporate ale proiectelor examinate. Nu este prevăzută nici munca colectivă asupra manuscrisului. Autorii evidențiază astfel de tendințe în dezvoltarea repozitoriilor, care permit o extindere a varietății de formate și tipuri de lucrări, precum și o creștere a importanței proiectelor necomerciale pentru infrastructura comunicării științifice.
Lina Cruglova, bibliograf
Serviciul Dezvoltarea şi prelucrarea resurselor informaţionale
COLECȚIA MANUSCRIPTUM - COLECŢIE LITERAR-ISTORICĂ, UNICĂ ÎN PEISAJUL CULTURAL EUROPEAN
Moţoc, Radu. Colecția Manuscriptum / Radu Moţoc // Magazin Bibliologic. – 2017. – Nr. 3-4. – P. 59-63.
Articolul prezintă informaţii despre Colecția Manuscriptum care își propune să pună în valoare şi să publice manuscrisele unor scriitori români din care să rezulte forma scrisului și corecturile făcute eventual. Fiecare exemplar este numerotat care îi oferă un anumit grad de raritate.
Radu Moţoc - Inginer, secretarul Asociaţiei Pro Basarabia şi Bucovina, Filiala Galaţi, România, Membrul de Onoare al Senatului USARB, Doctor Honoris Causa, cercetător şi iubitor al Cărţii în articolul său Colecția Manuscriptum, ne confirmă faptul că această colecţie este considerată ca o colecţie istorică-literară, unică în peisajul cultural european. Apărută în anul 1927 într-un număr restrâns de 1500 de exemplare fiecare, acestea odată epuizate nu se mai reeditau, tocmai pentru a spori valoarea bibliofilă. De regulă erau editate pe hârtie din Japonia și Olanda, care nu erau puse în comerț, dar puteau fi achiziționate direct de la editor, domnul Petre Cătunaru, str. Haga nr. 7 din București, care le tipografia la „Luceafărul S.A. - Arte Grafice - București”.
Primul număr din această colecție a fost dedicat lui Octavian Goga, urmat de M. Sadoveanu, I. Minulescu, L. Rebreanu, care au apărut în anul 1927.
În perioada interbelică, această practică era utilizată de Fundația Regală pentru Literatură și Artă, atunci când edita Colecția „Scriitorii Români Contemporani, Ediții Definitive”, oferind autorilor posibilitatea săși selecteze textele și chiar să le corecteze, dacă era necesar. Muzeul Literaturii Române, care a fost înființat în anul 1957 de către acad. D. P. Perpessicius, are în patrimoniu peste 300000 de manuscrise.
Începând cu anul 1995, apar primele ediții bibliofile din Colecția Manuscriptum, care sunt îngrijite de Petru Creția, Elena Fluerașu, Alexandru Condeescu, Sande Vârjoghe, Simona Cioculescu, Elena Ene, Valentina Pituț, Mircea Coloșenco.
În semn de respect, la 90 de ani de la decesul lui Ion Creangă (1898), apar manuscrisele în numărul 11 din noua colecție. Soarta manuscriselor lui Ion Creangă sunt redate ca o lacrimă, pe ultima filă a plachetei: „Unde să fie manuscrisele lui Ion Creangă?” Se întreba pe la începutul secolului al XX-lea Gh. Teodorescu-Kirileanu, când s-a hotărât să scrie un studiu asupra manuscriselor lui Creangă.
Manuscrisele lui Cioran sunt publicate în numărul 12 din colecție, cuprinzând 12 epistole pe care, student fiind la Facultatea de Litere și Filosofie din București, le trimite la începutul anilor ’30, pe când concepea prima lui carte de confesiuni-eseuri. Numărul 17 din colecție este rezervat lui I. L. Caragiale. Sunt reproduse manuscrise din comedia Titircă Sotirescu, poeziile „Boul și vițelul” și „Dogaresa și Poetul”. Dar sunt și 17 scrisori și cărți poștale ilustrate adresate lui Paul Zarifopol și Alceu Urechia.
Manuscrisele lui Alexandru Macedonski, apărute în anul 2006, au integrat Rondelurile din această colecție. Majoritatea documentelor au fost donate de Mihail Celarianu, ginerele poetului. Volumul cuprinde și poezii alcătuite în anul 1919.
Ultimul manuscris din această colecție se referă la Ion Pillat și are numărul 19 din noua colecție, apărut în anul 2006.
Se poate afirma că această colecție a oferit cititorilor o paletă însemnată de informații privind viața și opera scriitorilor, modul de redactare a lucrărilor, caligrafia utilizată și semnificația corecturilor, unde a fost cazul.
Colecţia de lux Manuscriptum, ediţii bibliofile, poate fi consultată şi la Biblioteca Ştiinţifică USARB (Colecţia Documente Rare). Vă invit să lecturaţi aceste rarităţi bibliofile pentru a cunoaşte marii scriitori români, care ne tratează cu doze de literatură românească de calitate.
Elena Cristian, şef serviciu,
Serviciul Dezvoltarea şi prelucrarea resurselor informaţionale
SISTEMUL NAŢIONAL DE BIBLIOTECI DIN REPUBLICA MOLDOVA : STUDIU STATISTIC
„A citi înseamnă a învăţa. E o formă de experienţă sau, mai bine zis, un multiplicator pentru experienţele noastre: căci dacă ne-am mărgini la ceea ce putem trăi sau vedea în jurul nostru într-o viaţă de om, am fi foarte săraci”
Nicolae Manolescu
Centrul de Statistică a Bibliotecii Naţionale oferă comunităţii bibliotecare o nouă ediţie a studiului statistic
Sistemul naţional de biblioteci din Republica Moldova : Studiu statistic 2017-2019 / aut.-alcăt.: Valentina Popa [et al.] ; dir. general: Elena Pintilei ; resp. de ed.: Vera Osoianu. - Chişinău : BNRM, 2020.
Lucrarea reflectă cele mai recente date statistice, conform compartimentelor din Formularul „Cercetarea statistică anuală Nr.6-c privind activitatea bibliotecilor”, precum şi dinamica din ultimii ani ai principalilor indicatori statistici.
Importanţa acestui studiu este de a prezenta şi analiza indicatorii de performanţă (relaţionali) pentru Sistemul Naţional de Biblioteci: achiziţii pe cap de locuitor, indicele mediu de înnoire a colecţiei, intrări pe cap de locuitor, împrumut pe cap de locuitor. În aceeaşi ordine de idei, în paginile studiului, se menţionează despre instruirea personalul de specialitate din cadrul Sistemului Naţional de Biblioteci, prestarea serviciilor moderne, dezvoltarea noilor programe, proiecte, în corespundere cu necesităţile informaţionale ale utilizatorilor.
Studiul este destinat atât personalului de specialitate din biblioteci şi fondatorilor acestora, cât şi persoanelor interesate şi implicate în activităţi de cercetare statistică, reprezentanţi din industria cărţii, decidenţi.
Lilia Ucraineţ, bibliotecar,
Serviciul Dezvoltarea şi prelucrarea resurselor informaţionale
Repozitoriul Tematic Național în Biblioteconomie și Științe ale Informării
Corghenci, Ludmila, Dmitric, Ecaterina. Repozitoriul Tematic Național în Biblioteconomie și Științe ale Informării – facilitator al cercetării în comunitatea bibliotecară / Ludmila Corghenci, Ecaterina Dmitric // Magazin Bibliologic. – 2020. – Nr. 3-4. – P. 12-15.
Articolul prezintă o descriere a Repozitoriul Tematic Național în Biblioteconomie şi Ştiinţe ale Informării, constituit în contextul Politicii Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova privind Accesul Deschis.
Autoarele Ludmila Corghenci şi Ecaterina Dmitric confirmă că inițiativa a prins contur încă din anul 2015. După mai multe cercetări în domeniu, Vera Osoianu a conceptualizat acest sistem. Astfel, Repozitoriul Tematic Naţional Mold-LIS (NTR Mold-LIS) a fost constituit în vederea acumulării, stocării, conservării şi diseminării conţinutului digital în Acces Deschis a rezultatelor activității de cercetare, fiind un mijloc de facilitare a cercetării în domeniul Biblioteconomie și Științe ale Informării.
NTR Mold-LIS asigură accesul la conţinutul digital al lucrărilor elaborate/editate de către cercetătorii din cadrul BNRM, în colaborare cu Bibliotecile Sistemului Național accesând site-ul BNRM.
În articol se menţionează scopul constituirii şi gestionării; metoda de stocare, alcătuită din trei niveluri: comunități, subcomunități și colecții; grupul de lucru din cadrul BNRM; căutările; etapele constituirii; funcţionalitatea; responsabilitatea; tabelul datelor statistice privind utilizarea la moment a NRT MoldLIS, precum şi
obiectivele repozitoriului:
- asigurarea transparenței și amplificarea comunicării profesionale;
- creșterea numărului de citări ale publicațiilor cercetătorilor/specialiștilor în domeniu;
- promovarea imaginii domeniului și cercetătorilor în mediul informațional global;
- sporirea competitivității, vizibilității și impactului rezultatelor activității de cercetare în domeniul biblioteconomiei și științelor informării la nivel național şi internațional;
- lărgirea și facilitarea accesului publicului interesat la colecția de specialitate în formatul online, în mod deosebit al personalului de specialitate – în scopul dezvoltării competențelor profesionale, susținerii potențialului inovațional și creativ, avansării în carieră;
- fundamentarea unui sistem fiabil și accesibil de analiză bibliometrică (a publicațiilor în domeniul biblioteconomiei și științelor informării din Republica Moldova).
Elena Ţurcan, bibliotecar,
Serviciul Comunicarea Colecţiilor. Programe Infodocumentare. Marketing
FILE DE ISTORIE: Un om între două țări: 70 de ani de la stingerea din viaţă a lui Constantin Karadja, diplomat, jurist, istoric, bibliofil și bibliograf român (24 noiembrie 1889-28 decembrie 1950)
Constantin Karadja (nume complet Constantin Jean Lars Anthony Démetre Karadja; n. 24 noiembrie 1889, Haga – d. 28 decembrie 1950, București) a fost un diplomat, jurist, istoric, bibliograf și bibliofil român de origine olandeză.
Constantin Ioan Lars Anthony Demetrius Karadja este, pe linie paternă, descendent al domnitorului Țării Românești Ion Gheorghe Karadja (1745-1844, domnitor între 1812-1818) și, pe linie maternă, de origine suedeză, fiind fiul lui Mary Smith.
European prin educație, Karadja a studiat dreptul la Inner Temple și a fost admis avocat în baroul englez. Vorbea engleza, franceza, germana, suedeza, daneza și norvegiana și cunoștea limbile latină și greacă. Stabilit în România prin căsătorie (1916), Constantin I. Karadja a devenit cetățean român.
În activitatea sa diplomatică, Constantin Karadja s-a bazat constant pe principiile de drept internațional unanim recunoscute, activând perseverent în apărarea drepturilor cetățenilor români de peste hotare, indiferent de etnie sau religie, într-o perioadă în care xenofobia și anti-semitismul au ajuns la apogeu. La 18 aprilie 2005 a fost declarat de Statul Israel „Drept între popoare”.
Activitate bibliologică, bibliofilă și istorică. „Karadja n-a fost un bibliofil iraţional sau maniac, bibliofilia nu a făcut-o din snobism, ci pentru plăcerea studiului”, după cum susţinea Dan Simonescu.
Constantin Karadja fost un pasionat bibliofil, colecționar de cărți vechi și rare. El a întemeiat una dintre cele mai importante colecții de carte veche și rară din țară, colecție donată în timpul vieții și aflată astăzi la Biblioteca Națională a României și la Biblioteca Academiei Române. Biblioteca cuprindea: incunabule, manuscrise și carte veche europeană, manuscrise și carte veche românească. Este deosebit de emoționant că pe coperta interioară a acestora, de cele mai multe ori, se află câteva informații scrise de mâna lui Constantin Karadja, iar pe file apare ex-libris Karadja. După moartea sa prematură, familia a fost nevoită să vândă valoroasa bibliotecă strânsă de marele diplomat de-a lungul vieții, pentru a putea supraviețui în primii ani ai regimului comunist.
Constantin Karadja, a fost singurul român care a lucrat la GW (Kommission für den Gesamtkatalog der Wiegendrucke „Comisia pentru catalogul general al Incunabulelor”), fiind îndrumat de Konrad Haebler, bibliotecar german, istoric și expert în incunabule (1857-1946). În această perioadă, Karadja a realizat Lista incunabulelor de pe teritoriul României, completată după întoarcerea în țară, alcătuind Inventarul incunabulelor păstrate în România.
La 3 iunie 1946, Constantin Karadja a fost ales membru de onoare al Academiei Române, pentru conrtibuția la studiul incunabulelor, activitatea de emerit bibliolog, istoric și jurist, fiind dublată de donațiile sale de carte veche și rară.
A scris articole în care a prezentat sintetic elemente ale culturii medievale și mărturii suedeze cu referire la acestea. A scris despre mărturiile lăsate de suedezi în cultura română. Un alt compartiment al cercetărilor l‑a constituit corespondența. Constantin Karadja poartă corespondențe culturale cu personalități suedeze, române și din alte țări europene, cu privire la patrimoniu.
Din păcate, realitățile istorice de după 1950 au împrăștiat tot ceea ce Constantin Karadja a salvat, a adunat cu trudă și a conservat de la generațiile trecute. El a devenit, ca și alte personalități similare, un om neagreat de sistem, iar preocupările sale au fost considerate desuete prin raportare şi sub amprenta noii ideologii.
Referinţe bibliografice:
Lilia Ucraineţ, bibliotecar,
Serviciul Dezvoltarea şi prelucrarea resurselor informaţionale
Mircea, Elena Georgeta. Bibliografia publicaţiilor bibliografice existente în Biblioteca Academiei Române (1831-2015) / E. G. Mircea, Svetlana Căzănaru, Maria Buturugă // Biblioteca. – 2020. – Nr 4. – P. 3-4
Articolul este consacrat proiectului de cercetare
Bibliografia publicaţiilor bibliografice existente în Biblioteca Academiei Române (1831-2015), care îşi ia începutul în anul 2019, în cadrul Serviciului de Bibliografie Naţională al Bibliotecii Academiei Române şi cuprinde toate categoriile de publicaţii româneşti şi străine, indiferent de autor şi de locul apariţiei.
Proiectul în cauză, ce se va materializa mai mulţi ani, se prezintă ca o bibliografie deschisă, în format online, cu aplicarea normelor de catalogare ISBD, având drept bază fondul de publicaţii din Biblioteca Academiei Române.
Este o bibliografie structurată pe domenii conform CZU (tematică variată), în cadrul clasificării-ordinea alfabetică (autori şi titluri).
Obiectivele proiectului sunt: identificarea, descrierea şi valorificarea surselor documentare existente în colecţiile Bibliotecii Academiei Române.
Gama lucrărilor cuprinse în acest tip de bibliografie este amplă şi variată: (bio)bibliografii, bibliografii de autor, bibliografii locale, bibliografii naţionale curente şi retrospective, bibliografii analitice şi specializate, cataloage, indexuri, indici de reviste, repertorii etc.
Bibliografia publicaţiilor bibliografice existente în Biblioteca Academiei Române (1831-2015) concentrează informaţia necesară unei orientări corecte, însumează un trecut plin de valori perene, unifică şi întregeşte cunoaşterea ştiinţifică, facilitează aprecierile şi sintezele de specialitate, înlesneşte receptarea rapidă a literaturii ştiinţifice, fiind un instrument pe care se pot întemeia diverse cercetări viitoare.
Lucrarea bibliografică, propusă în articol este utilă şi interesantă, în primul rând, angajaţilor din biblioteci, precum şi publiculul larg de utilizatori în funcţie de interesele lor. Conţine informaţie despre o varietate de bibliografii elaborate aproape timp de 2 secole – parte componentă a colecţiei Bibliotecii Academiei Române, care oferă tuturor posibilităţi de a obţine noi cunoştinţe, cercetătorilor – noi direcţii şi orientări în cercetare, asigurând continuitate şi universalitate.
Subdiviziunea informare şi cercetare bibliografică
„Gândirea creativă și profesia de bibliotecar – o experiență Erasmus+”, de Claudia Mărgărit
Articolul
Gândirea creativă și profesia de bibliotecar – o experiență Erasmus+ publicat în nr.
1/2020 al revistei Biblioteca: revistă de bibliologie şi ştiinţa informării, pune în lumină experienţa Claudiei Mărgărit, bibliotecar, Biblioteca Națională a României, acumulată în urma proiectului Technological skills on product design and assisted production for empowering staff creative performances from library makerspaces, implementat de Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) în parteneriat cu Biblioteca Națională a României, Biblioteca Metropolitană București, Biblioteca Județeană „Octavian Goga” Cluj și Biblioteca Județeană „I. G. Sbiera” Suceava, susținut financiar prin programul ERASMUS+, desfășurat la Praga. Cursul a fost structurat în 11 module tematice, la care au luat parte 11 bibliotecari, în cadrul cărora au fost abordate subiecte de interes pentru profesia de bibliotecar.
Prelegerile s-au desfășurat în limba engleză, iar participanții au fost profesori și bibliotecari din Irlanda, Polonia, Italia, Cipru, Ungaria și România.
Autoarea menţionează că, în antichitate, bibliotecarul era acea persoană care păstra sau administra o colecție de carte. Prin urmare, de-a lungul timpului, rolul acestuia s-a diversificat, a evoluat în acord cu transformările sociale și tehnologice. Avansul tehnologic, fără precedent, din ultimile decenii a schimbat radical modelul tradițional și binecunoscut de oferire a serviciilor de bibliotecă.
Astăzi, în sec. XXI, un bibliotecar modern trebuie să fie capabil să ofere informație de calitate, în formate și pe suporturi diferite, de la cartea tradițională, la bazele de date on-line, înregistrări audio-video, până la resurse electronice și digitale.
În aceeaşi idee, Claudia Mărgărit menţionează că gândirea creativă este considerată una dintre abilitățiile obligatorii pe care un angajat în sectorul cultural sau educativ ar trebui să le aibă, în secolul vitezei.
În acelaşi timp, în cadrul atelierului, au fost prezentate concepte și metode inovatoare de a stimula creativitatea la locul de muncă. Drept rezultat, au fost remarcate noile tendinţe, unele dintre ele devenind indispensabile în viața profesională a unui bibliotecar, de stăpânirea noilor tehnologii IT și media și folosirea gândirii creative în dezvoltarea serviciilor și programelor pentru utilizatori.
Astfel, bibliotecarii au căpătat oportunitatea de a pune în practică abilităţile nou dobândite în stimularea gândirii creative, îmbunătățindu-și, totodată, experiența cu modele de bună practică prezentate și, nu în ultimul rând, dezvoltându-și anumite abilități: 3D printing, design de produs Autodesk, încurajarea gândirii creative, spații transformatoare, facilitarea parteneriatelor.
Lilia Ucraineţ, bibliotecar,
Serviciul Dezvoltarea şi prelucrarea resurselor informaţionale
Aţi citit vreodată o carte scrisă de un bunic şi de un nepot?
Dacă nu, vă recomand să începeţi cu „Cât de plină ţi-e găleata?”
O carte accesibilă, incitantă care pune accentul pe valorificarea laturii pozitive a relaţiilor interumane. Totul pleacă de la metafora găleţii din titlu: „Fiecare dintre noi are o găleată invizibilă. Ea este permanent umplută sau golită, în funcţie de ceea ce alţii spun despre noi sau de comportamentul lor faţă de noi. Atunci când găleata ne este plină, ne simţim extraordinar. Când este goală însă, cădem pradă deznădejdii şi ne simţim îngrozitor. De asemenea, fiecare dintre noi are asupra sa o cană invizibilă. Când folosim această cană pentru a umple găleţile celor din jurul nostru – vorbind sau acţionând în aşa fel încât să le înmulţim stările sufleteşti pozitive – ne umplem în acelaşi timp şi găleata noastră. Când însă folosim această cană pentru a lua din găleata altora ne diminuăm pe noi înşine.”
Eliminarea negativismului – poate conduce la schimbări spectaculoase în viaţa personală şi profesională a oricui. Iar promovarea unei culturi pozitive la nivelul unei instituţii sau al unei întregi societăţi poate genera rezultate senzaţionale, pentru că oamenii care – în urma unor interacţiuni umane orientate preponderent către evidenţierea a ceea ce este bun în comportamentul sau activitatea lor – ajung să se bucure de un confort emoţional sporit au şi performanţe mult mai bune.
Poate persoana respectivă - soţul sau soţia dmneavoastră, cel mai bun prieten sau chiar un om necunoscut - v-a umplut galeata facându-vă să vă simţiţi mai bine şi insuflându-vă o atitudine pozitivă? Sau, dimpotrivă, acea persoana a luat cu cana din galeata dumneavoastră, lasându-vă pradă unor sentimente negative pe care nu le-ati mai incercat de mult timp? „Cât de plină ți-e găleata?” explică modul în care chiar şi cele mai scurte perioade de intereacţiune pot afecta relaţiile interumane, productivitatea la locul de muncă, sănătatea şi longevitatea.
Acest volum de mici dimensiuni oferă o mare bogaţie de idei profunde şi inovatoare, nişte strategii pozitive pentru muncă şi viaţă.
Cred că lucrul cel mai important pe care îl oferă această carte este îndemnul de a face o pauză atunci când sunteţi pe punctul de a spune ceva negativ unei persoane. Suntem atât de obişnuiţi să criticăm, este o trăsătură adânc legată de începuturile noastre, încât e foarte greu să ne debarasăm de ea. A spune cuiva că e stupid, că nu înţelege nimic, că, în fond, nu face nimic bine, nu are niciodată efectul pe care mizăm. Din contră, cel mustrat se retrage într-o cochilie plină de frustrări şi poate incapabil la rândul lui să articuleze o laudă la adresa altuia.
Metoda propusă de cei doi coordonatori ai acestui volum (Tom Rath şi Donald Clifton - bunic şi nepot) este simplă: avem în permanenţă o găleată şi o cană invizibile. „Găleata” este ... umplută sau golită, în funcţie de ceea ce alţii spun despre noi. De asemenea, când folosim cana pentru a umple găleţile celor din jurul nostru - vorbind sau acţionând în aşa fel încât să le înmulţim stările sufleteşti pozitive - ne umplem în acelaşi timp şi găleata noastră.
În plan profesional, individualizarea este cheia succesului. Angajaţii trebuie felicitaţi individualizat, laudele trebuie să aibă „o semnificaţie unică pentru fiecare individ” ca să-şi atingă scopul, aceea de a motiva şi, în consecinţă, să crească productivitatea la locul de muncă. Cele cinci strategii propuse de autori pentru menţinerea sau recăpătarea unei stări de bine (personal şi/sau profesional), dacă nu inovatoare, au cel puţin meritul de a acţiona ca un memento: ştiai ce trebuie să faci, numai că ţi se mai aduce o dată aminte.
Cartea mai conţine cele cinci strategii de umplere a găleţilor şi de păstrarea lor în acest fel şi un cod unic cu ajutorul căruia se poate completa un test despre punctele forte şi care ne dezvăluie cele 5 talente predominante.
Tom Rath şi Donald O. Clifton ne invită să citim cartea „Cât de plină ți-e găleata?” printr-un epilog foarte sugestiv – epilog-invitație la lectură:
„Închipuiți-vă cum va arăta lumea dvs. la un an după ce ve-ți începe să umpleți gălețile celor din jur. În rezultat, vor avea loc următoarele schimbări:
- Veți avea o productivitate mult mai mare la locul de muncă, unde vă veți simți mult mai bine;
- Veți avea mai mulți prieteni;
- Colegii și utilizatorii dvs, vor fi mulțumiți și se vor implica mai mult;
- Veți fi mai sănătos, mai fericit.”
Profitați de orice ocazie pentru a crește ponderea sentimentelor pozitive, bibliotecarii nu trebuie să scape din vizor cartea, lectura şi informaţia de calitate.
Mihaela Staver, bibliotecar principal,
Centrul Cercetare. Asistenţă de specialitate.