Ediția curentă prezintă informații relevante despre digitalizarea bibliotecilor, proiectele inovatoare, tendințele și cercetările actuale din biblioteconomie, utilizarea inteligenței artificiale în mediul bibliotecar, cooperarea internațională și rolul bibliotecilor în dezvoltarea unei societăți bazate pe cunoaștere, precum și pe rolul esențial al bibliotecilor în viața comunității.
Printre materialele publicate în acest număr se numără articolul autoarelor Aculina MIHALUŢA, directoarea BŞ a USARB şi Tatiana PRIAN, bibliotecară principală - Percepția și utilizarea inteligenței artificiale în mediul bibliotecar. Studiul explorează percepțiile și utilizarea inteligenței artificiale (IA) în rândul bibliotecarilor din Republica Moldova. Pe baza unui sondaj național, sunt evidențiate nivelurile de familiaritate, tipurile de instrumente utilizate, dificultățile întâmpinate și beneficiile percepute de către respondenți.
Totodată, este reliefată ideea că utilizatorii care utilizează activ IA demonstrează o înțelegere aplicată şi o atitudine echilibrată, în timp ce non-utilizatorii exprimă adesea incertitudini sau percepții idealizate, fapt care subliniază rolul esențial al experienţei practice în modelarea percepţiilor.
În finalul articolului autoarele susţin că, IA este percepută ca un partener profesional cu potențial transformator. Valorificarea acestui potențial depinde însă de capacitatea instituțiilor de a construi un cadru favorabil integrării: accesibil, sustenabil şi centrat pe dezvoltarea competențelor profesionale.