Rusu, Georgina. Biblioterapia / Georgina Rusu // Breviaria Bibliothecaria. – 2023. – Nr 5-6-7. – ISSN 2821 – 5346. Disponibil: https://www.bcucluj.ro/node/917
Ideea de alinare prin lectură nu a apărut în vremurile noastre, ci există de demult: în urmă cu mii de ani, pe frontispiciul bibliotecii de la Teba a fost scris: „Cartea, leac pentru suflet!” Inscripția a fost, potrivit istoricului grec Diodorus Siculus (9-30 Î.H.), scrisă deasupra intrării în bilbioteca lui Ramses II din Teba, Egipt, în jurul anului 300 Î.H. Avem dovez evidente în istoria cărții românești. De exemplu, în timpul domniei voievodului martir Constantin Brâncoveanu, inscripția bibliotecii păstrată la mănăstirea Horezu, zugrăvită în anul 1708 în limba greacă, era: „Bibliotecă de hrană dorită sufletului, această casă a cărților îmbie preaînțeleapta îmbelșugare.”
Actul de lectură este deci unul dinamic, cu efecte ulterioare asupra cititorului. Ceva i se întâmplă cititorului atunci când intră în contact cu cartea. Lectura poate oferi o nouă perspectivă, poate stârni emoții sau poate declanșa întrebări. „Literatura are, în opinia lui Holland, efect de defulare; el formulează, în acest sens, următoarele: „(Conform) ultimei analize, întreaga artă este ... alinare”, Această alinare se produce, însă, mai mult prin soluţiile pe care ni le oferă opera literară, şi care trebuie să corespundă anumitor aşteptări ale cititorilor săi. „Chiar dacă opera literară ne provoacă durere, sentimente de vină ori frică, ne aşteptăm ca ea să manipuleze aceste sentimente, transformându-le în experienţe satisfăcătoare.” Doar în momentul în care se întâmplă acest lucru, se poate naşte plăcerea aşteptată de la literatură. „Atunci când literatura «satisface», aceasta, de asemenea, ne face să ne tulburăm, iar apoi să ne stăpânim aceste emoţii, dar această tulburare este mai curând o închipuire decât un eveniment ori o activitate. Tulburarea, precum şi stăpânirea ei ridică plăcerea noastră de trăire a unei piese sau a altei forme de creaţie literară peste nivelul unei simple plăceri senzuale.”
Ce este biblioterapia?
Termenul biblioterapie este format din grecescul „biblion” (carte) și „therapeia” (terapie). DEX-ul ne oferă următoarea definiție: „Tratament al unor stări nervoase prin lecturi adecvate”. Biblioterapia (terapia prin citit) este o intervenție sistematică ce folosește materiale bibliografice atent selecționate pentru a ajuta persoanele să gestioneze mai bine stresul și problemele personale.
Termenul este frecvent folosit în medicină și definit ca o metodă de tratament în psihiatrie prin lecturi selecționate. Utilizarea intenționată a lecturii pentru promovarea sănătății mentale și emoționale se numește biblioterapie. Textele religioase au fost cea mai utilizată sursă literară pentru începuturile biblioterapiei, după cum însuși spune Hristos: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4, 4).
Biblioterapia este adesea folosită în asociere cu psihoterapia, și include lectura ca parte a unui tratament. Începând cu anii 1950 s-au înmulțit cercetările privind biblioterapia. În articolul „Bibliotherapy in social work” publicat în 1983, Mary Howie explică accepțiunile termenului de-a lungul evoluției sale istorice. Pornind de la utilizarea curentă a termenului, biblioterapia poate fi definită pe larg ca și tehnică prin care procese interactive se folosesc cu un scop terapeutic astfel, încât cei care recurg la lectură sau alt tip de materiale interactive să poată fi ajutați în scopuri preventive, terapeutice sau de dezvoltare personală.
Înainte de secolul al XX-lea au existat încercări izolate de a folosi literatura în mod terapeutic în azile de nebuni din America, parte a ceea ce numeau „tratament moral”. Însă mișcarea „biblioteca spitalului” de la începutul secolului al XX-lea a fost fără precedent ca încercare a cercetării sistematice și promovării practicii. La fel ca programele de dezvoltare pentru studiul literaturii din universitățile americane din aceeași perioadă, susținătorii bibliotecii spitalului au creat organizații profesionale și au căutat să întemeieze o înțelegere a literaturii în principii științifice. Totuși, dacă cercetătorii din mediul academic înțelegeau valoarea literaturii ca un obiect de cunoaștere, bibliotecarii spitalelor încercau să o transforme într-o tehnologie de îngrijire, o unealtă pentru îmbunătățirea sănătății mentale și a bunăstării emoționale a pacienților. Această practică s-a răspândit mult în timpul Primului Război Mondial, bibliotecarii străduindu-se să-și definească rolul în taberele militare americane. Oferirea lecturii drept hrană spirituală, implica oarecum o expertiză, așa cum nutriționistul era preocupat de hrană.
În finalul articolului, autoarea susţine că, termenul biblioterapie a fost folosit prima dată în 1916 pentru a descrie sistemul de metafore și corpul de practici asociate cu folosirea cărților pentru sănătate. Apariția termenului nu se datorează unui bibliotecar sau unui psihiatru, ci mai degrabă lui Samuel McChord Crothers (1857–1927, pastor unitarian american și eseist) care, în eseul său satiric „A Literary clinic”, a introdus ideea unei instituții care folosește cărțile drept medicament. Protagonistul eseului, reverendul Augustus Bagster, biblioterapeut, își aranjează cărțile după efectul lor terapeutic: unele au efect stimulant, altele au efect sedativ. Ceea ce trebuie să știe bibliotecarul este efectul pe care îl poate avea cartea respectivă asupra cititorului.
Gabriela Cazacu, bibliotecară principală,
Secţia de relaţii cu publicul
